Singular AG

personal and private

Garden Chit Chat #1

Pornesc o serie de discuții cu oameni apropiați și dragi mie, despre lucruri care ne interesează…

Epigonului meu

Te păcălește
iluzia creșterii…
Revino-ți firesc,

Desăvîrșirea?
Oh, ce flagel distractiv,
vedea-te-aș prin ea…

Iar pentru mine,
doar pentru că exiști în paralel
și ca să nu-ți aduc jignire –
nu-mi rămîne decît să-mi frînez caleașca…

Pasul nu ești în stare să-l ții…
drept urmare oglindirea mea în ochii tăi
devine doar un leac de surogat pentru care
merită să-ți ridici paharul prin beția
neîmplinirii eterne infectînd prin preajmă
cu notele tale fără poveste…

Lasă-te păcălit… măcar îți alină din durere

 

http://www.libris.ro/singular-lamentari-observatii-studii-poezii-si-LIB978-606-8814-32-2–p1163266.html

Aspecte improvizatorice în muzica electronică

I. Preambul

Dacă Adam, acolo în Eden, era mai puternic și stăpîn pe sine și ar fi refuzat să muște din măr, probabil experiența umană – așa cum o știm – nu ar mai fi avut nevoie de improvizație de niciun fel… Totul era liniștit, feeric și plictisitor de perfect… 

În practica muzicală – în diversele ei forme și metode de analiză, creație sau studiu – vorbim în permanență despre consonanțe și disonanțe, astfel încercând să explicăm tainele ascunse ale muzicii prin acești doi piloni, atît de esențiali pentru obținerea echilibrului dorit.

Consonanța prin ea însăși deja presupune un echilibru și o oarecare armonizare spirituală/estetică/muzicală. Prin urmare nu ne prea rămân multe de făcut în acest caz, intervenția noastră radicală își pierde rostul. E recomandat să acceptăm starea consonantă așa cum o primim, poate o șlefuim un pic și o redăm ca atare… adică – folosindu-mă de analogia sculptorului care stă față-n față cu piatra brută – să eliminăm restul zgomotelor din jurul sunetelor în modul cel mai firesc, că oricum așa ne sunt puse la dispoziție… 

Observînd consonanța prin perspectiva evoluției marilor epoci culturale și din punct de vedere estetic ne dăm seama imediat că societățile fundamentate pe spiritualitatea iudeo-creștină aveau de-a face cu un mod de gîndire admirativ și oarecum resemnat în fața autorităților de orice fel, cu diversele lor scopuri și doctrine. Dialectica consonanței a fost la modă – prin a reprezenta un etalon acceptat și căutat atît social cît și estetic/cultural – pînă la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Era și firesc oarecum, ținînd cont de expansiunea gîndirii științifice/filozofice/artistice și al nivelului tehnologic de atunci… Totodată cunoaștem bine din istorie neliniștea și curiozitatea patologică a spiritului uman, care nu se lasă pînă nu află ceva nou despre lucruri știute și nu încearcă să le schimbe cumva, sau să inventeze și să descopere lucruri noi, doar pentru că poate…

Diferitele limbaje apărute de-a lungul istoriei – de la cele mai primitive pînă la cele mai complexe – sunt de fapt fructul improvizației. Nevoia omului de a se adapta, de a supraviețui și de a se dezvolta l-a forțat să-și improvizeze diversele unelte, diversele moduri de comunicare și diversele explicații pentru lucrurile inexplicabile pe moment. 

II. Considerente epistemice și estetice în aventura improvizației muzicale

Improvizația muzicală este un experiment, este o investigație al unui fenomen care nu este particulară doar performanței muzicale, ci implică aspecte fundamentale pe mai multe paliere ale cunoașterii în general. Este o investigație a incertitudinii, al necunoscutului, este o explorare a colaborării nonverbale, al acceptării sau a rejectării… Pe scurt, improvizația muzicală este o continuă aventură care tratează, exprimă și ne conduce pe cărări pe care avem șansa de a descoperi aspectele vitale și esențiale ale existenței umane, în deplina lor splendoare.

Paragraful de mai sus sugerează poate, că improvizația muzicală este o acitivitate tipic umană prin excelență, în care un subiect uman interacționează cu entități sonore. Dar observăm în același timp, că aceste entități sonore nu sunt produse exclusiv doar de subiecte umane. Computerele asemenea, sunt capabile să genereze sunete, chiar fraze muzicale, fără intervenția umană – bineînțeles, doar după ce au fost instalate pe ele programele specifice scrise de om. 

Introducerea electronicii în procesul creării muzicale a condus la o expansiune nemaiîntîlnită a posibilităților sonore. Cu ajutorul diferitelor aparate, generatoare și sintetizatoare orice fel de sunet poate fi creat, modelat și manipulat, astfel extrapolînd intensitatea experienței sonore care poate fi integrat cu ușurință în travaliul componistico/improvizatoric.  

viewing_device_snapshots

fig.1 – diagrama unui sintetizator virtual, creat în programul Max

Improvizația în sinele ei este o manifestare spontană, nepremeditată și relativ liberă – evident respectînd anumite reguli care se impun sine qua non. Doctrina modernistă a secolului XX. – cu precădere de stînga și atee prin excelență – a creat o nevoie bizară și obsesivă pentru disonanță, pentru ieșirea din confortul spiritual oferit de marile epoci culturale anterioare. 

Secolul XX. s-a fractalizat într-un mod nemaiîntilnit pînă atunci. Mentalul și psihicul uman nu mai erau capabile să urmărească îndeaproape curba învățăturii și minunile tehnicii, care schimbau însăși viața de două-trei ori într-un singur deceniu… După cel de-al Doilea Război Mondial însă omul s-a trezit complet depășit atît emoțional, cît și social de apariția aproape lunară a noilor descoperiri și invenții. S-a instalat o saturație schizoidă și o apatie intelectuală generală. În aceste condiții limbajul artistic era nevoit să se autoinventeze (a reușit sau nu – este subiectul unei alte discuții) în permanență și să surprindă în primul rînd pe el însuși de teribilele și grozavele găselnițe – evident, bine argumentate după criteriile riguroasei academisme… 

Apariția uneltelor, instrumentelor și a calculatoarelor a dus la o fuziune nemaiîntîlnită a diferitelor limbaje și concepte artistice, sociale… chiar politice. Ne aflăm în mijlocul unei himere existențiale care se dezvoltă și crește prin sinele ei printr-o progresie geometrică nelimitată de niciun factor oponent, unde limbajul general este disonant și aparent haotic. Prin urmare improvizațiile timpului nostru actual de orice factură și-au căpătat atribuții de reechilibrare și – în mod paradoxal – de reinstaurare tocmai a consonanței din care și-au generat antiteza. Cît de ironic și circular… 

III. Studioul electroacustic ca instrument

In 2017 este de sine înțeles că un studio electroacustic (fie el comercial, sau instalat pe un simplu laptop) este indispensabil în creația muzicală contemporană, pe lîngă instrumentele muzicale sau ideile aferente. Înțelegerea și acceptarea rolului studiourilor în creația muzicală, dar și a muzicii înregistrate în general se mai lovesc de diferitele obstacole de percepție, mai ales din partea celor care bazîndu-se pe istoria multimilenară a expresiei muzicale nu pot concepe sau accepta altceva decât muzica cîntată în timp real de instrumente sau surse sonore mînuite de om. Adevărul este că apariția instrumentelor electronice și a diferitelor metode de înregistrare a sunetului a schimbat fundamental înțelegerea noastră despre muzică, dar și discursul în legătură cu acesta. Nimeni nu poate opri evoluția…

După inventarea phonograph-ului cu cilindru de către Edison, în 1877, muzica nu mai era doar o experiență instantanee și de moment, ci a devenit o formă de artă care se putea reda, repeta și reproduce oricînd și oriunde în timp și spațiu. Evoluția constantă și rapidă a tehnicilor de înregistrare și de redare a delegat în mîinile celor care realizau din punct de vedere tehnic înregistrarea, un control creativ din ce în ce mai mare. Apariția inginerului și tehnicianului de sunet, cel care supervizează transferul performanței muzicale pe mediile de stocare, a marcat începuturile percepției studioului de înregistrare ca o unealtă creativă în întregul proces componistic.

 

putnam_desk-jpg__800x649_q85_crop_subsampling-2_upscale

fig.2 – consola de studio al lui Bill Putnam – 1950, Los Angeles, CA

Lîngă compozitor/interpret astfel a apărut un personaj cheie, care avea capacitatea să ia decizii estetice în privința sunetului înregistrat. A apărut producătorul muzical

Ideea ”studioului ca instrument” în crearea înregistrării muzicale presupune implicări diferite și specifice, nu doar o simplă documentare sonoră a unei perfomanțe. Manipularea, modelarea, generarea și aranjarea obiectelor sonore deja în sine reprezintă o formă de artă compozițională.

montage_ph_ps-jpg__800x484_q85_crop_subsampling-2_upscale

fig.3 – Pierre Henry si Pierre  Schaeffer – pionierii muzicii concrete

 

daphneoram-jpg__800x593_q85_crop_subsampling-2_upscale

fig.4 – Daphne Oram – 1950, studioul Radiophonic Workshop de la BBC

putnam-konsole-jpg__800x599_q85_crop_subsampling-2_upscale 

fig.5 – Bill Putnam la consola proiectat de el, 1950, Los Angeles, CA

 

IV. Conceptul improvizativ in mediul instrumentelor electronice

Cuvîntul izvorește din latinul improviso – care înseamnă neprevăzut, imprevizibil. Se referă la situații din viață pe care nimeni nu le poate prezice, sau ghici. Prin urmare cînd cineva întîmpină a situație nouă, neprevăzută va trebui să improvizeze. În acest sens dacă cineva se joacă cu gamele diatonice sub care curge un flux armonic cunoscut nu mai putem vorbi de improvizație, pentru că lucrurile sunt predictible, ținînd cont de regulile care derivă din structura armonică dată.

Improvizația începe doar atunci cînd ceva se împotmolește, se strică sau nu mai funcționează între coordonatele predictibilității. Iar în acest punct ne lovim de poate cel mai discutat și controversat concept fundamental filosofic despre alegere. Cînd trebuie să evaluezi sau să te decizi asupra unor situații, cel mai incomod lucru ce ți se poate întîmpla este să poți alege doar dintre două opțiuni. Nimic nu este așa de simplu cum ar fi binele sau răul, negru sau alb, corect sau incorect… Să zicem că pe scenă vrei să cînți nota Fa, dar din greseală cînți nota Sol… imediat îți crește adrenalina și intri în modul de „urgență”. În această clipă se declanșează starea. Pentru că nu poți opri concertul… așadar publicul nici nu observă mica ta greșeală, pentru că ai improvizat cu succes.

Această indeletnicire – improvizația, se extinde pe mult mai multe dimensiuni decît doar cele muzicale… Într-o situație clasică de jazz, unde experiența performanței este împărțită între cei 3-4-5-6 muzicieni și unde există acel element definitoriu esențial – anume interplay, improvizația capătă un caracter colectiv, de echipă. Auzim instrumente acustice sau electrice, auzim teme cunoscute care la rîndul lor capătă linii melodice noi și variațiuni perfomate de muzicieni cu multă sensibilitate și etalînd virtuozitate instrumentală. Psihologia colectivă și energia creată pe scenă îl plasează pe muzician într-un habitat confortabil, obișnuit și protejat. În situația muzicianului electronic, unde nu este nevoie de interplay și de echipă, solitudinea acestuia joacă un rol esențial în modul de gîndire și a traiectoriei evolutive compoziționale. În acest caz imporvizația căpătă un caracter singular, egocentric și autentic, fără a fi nevoie de respectarea unor reguli tipice cîntatului în echipă. Muzicianul electronic își generează singur stările emoționale și intelectuale prin care își urmează traiectoria unicată muzicală. Are la îndemână o libertate nelimitată și neregularizată, prin care orizonturi, sunete, motive, melodii, ritmuri nemaiauzite se nasc în timp real… avem șansa unei perfomanțe fără clișee… Se declanșează eliberarea catarctică…

V. Instrumente și programe care facilitează improvizația în muzica electronică

La sfîrșitul anilor ’60, apariția sintetizatorului va deschide noi orizonturi timbrale și de expresivitatea muzicii în general. Pasul spre sinergia diferitelor curente artistice a fost făcut. Propunerile muzicale de diferitele facturi și limbaje au invadat spațiile convenționale și mai ales cele neconvenționale. Apariția generatoarelor de sunete de la începutul anilor ’50 și apariția studiourilor de muzică electroacustică de la Paris, Köln, Viena, Bruxelles, Stockholm, Varșovia si București, prin experimentele făcute acolo, au contribuit la încurajarea și dezvoltarea muzicii improvizatorice. Ambientul a devenit platforma de desfășurare a acestor produse sociale sincretice, care au influențat în mare măsura formatarea mentalului colectiv și al discursului social la sfîrșitul secolului al XX-lea.

În epoca post modernă însă – cu accesibilitatea și dimensiunea din în ce mai redusă a instrumentelor, generatoarelor de sunete, a sampler-elor și ale sintetizatoarelor – procesul creativ în general cunoaște o continuă democratizare și o masivă diluare calitativă în același timp. Nu mai este nevoie de studii sau de inițieri în tainele muzicii. Sunt disponibile unelte, fraze, ritmuri, bancuri de sunete, programe care ajută la asamblarea unor fonograme și progresii muzicale coerente… parcă am avea de a face cu un soi de lego sonor… travaliul componistic și gîndirea muzicală pierd din ce în ce mai mult teren în fața facilului diletant, mai ales în genurile de divertisment. În muzica electronică savantă și de artă în schimb găsim din plin coerența componistică care dă un sens cu adevărat artistic și filozofic muzicii.

După anii ’90 au apărut o serie de programe de calculator de creare, de notare, de înregistrare și de manipulare ale obiectelor sonore (DAW – digital audio workstation), de la unele simple și gratuite pină la cele mai complexe. 

Cele mai frecvent utilizate în zilele noastre sunt Ableton, Cubase, Kyma, Reaktor, ProTools, Native Instruments, Logic, iar ca stații de producție ‘stand alone’ – adică unități care nu au nevoie să fie conectate de calculator – cele mai des folosite sunt de tipul MPC (music production center) de la AKAI sau Roland MV8000/8800.

ableton_page_styled

fig.6 – interfața  Ableton

unknown 

fig.7 – legendarul AKAI MPC – conceput de Roger Linn

 cycling-74-max6-1-1200-80

fig.8 – programul organic Max de la cycling74

 

VI. Concluzii 

Performer-ii acestei abordări vin din diferite zone muzicale și cu cele mai diverse bagaje educționale și intenții, astfel deschizînd drumul spre curente și limbaje depășind cu mult granițele paradigmei de Muzică Electronică. Au apărut grupări organizate de muzici improvizatorice încă de la începuturile anilor ’60, care și-au asumat pe deplin estetica acestui limbaj liber și șocant, care au deschis mentalul colectiv pentru primirea unei noi paradigme sonore, vizuale, sociale și politice. 

Trebuie să ne obișnuim cu schimbările fundamentale ale existenței noastre de zi cu zi, suntem nevoiți să încercăm măcar să ținem pasul cu uluitoarea dezvoltare tehnologică care are toate șansele să ne depășească atît emoțional cît și intelectual. 

Nu ne-a rămas altceva decît să ne bucurăm de participarea și implicarea noastră activă în evoluția esteticii limbajelor sincretice care urmează să ne surprindă în anii care vor veni.

 

 

Cu ‘Mighty Business’ în jurul lumii

In noiembrie 2015 a apărut albumul ‘Mighty Business’ – o selecție dintr-un concert de-al meu încă de prin 2009, de la Hard Rock Cafe din București. Cu toate că este un material vechi – nici măcar formația care m-a acompaniat nu mai este același – totuși, printr-o gestionare corectă și profesionistă a potențialului de marketing albumul pătrunde din ce în ce mai mult în circuitul mondial de radiouri/podcast-uri/blog-uri care se ocupă de Blues Music. Este un fapt îmbucurător și onorant…

Succesul acestui album se mai poate urmări prin recenziile extraordinare din jurul lumii, scrise de jurnaliști muzicali cu o vechime și experiență considerabilă.

Mă întreb pe bună dreptate, oare de ce nu s-a scris nimic despre ‘Mighty Business’ în presa  de specialitate din România? Din fericire mass media domestică nu duce lipsă de publicații online, bloguri, podcast-uri, rubrici muzicale prin cotidiene sau reviste… Cu toate că am trimis la majoritatea celor care comentează fenomenul muzical în țara mea, nu a scris sau nici măcar nu a pomenit aproape nimeni – dintre cei ce se consideră jurnaliști muzical – despre ‘Mighty Business’ – cu excepția lui Iulian Ignat de la Formula AS și Andrei Partoș într-una din emisiunile lui de la Radio Actualități …

Este oare abandon? Sau poate prejudecată… sau chiar răutate? Sau poate pur și simplu indolență? Hm… pentru mine răspunsul este clar de vreo 35 de ani deja… se pare că nu este ușor să exist în vîrful conjucturii pe care l-am creat… mă mai și cheamă cum mă cheamă…

Recenzii Mighty Business – pentru vizualizarea recenziilor faceți clikc pe link-urilel din text – vă vor direcționa automat la recenzia dorită

Mighty Business_Cover 1

Preambulul frustrării

În spațiul nostru geo-social-istoric există o multitudine de concepții naive și greșite despre Blues și Jazz. Aceste muzici generează închipuiri, frustrări și complexe în rîndurile celor care dintr-o nevoie egocentristă doresc să-și declare disocierea de o lume în care nu se simt în largul lor. Nu este nimic de condamnat în asta – dacă citești acest text, probabil te simți parte cumva din această categorie, sau ești înrudit într-un fel sau altul cu aceasta…

Marea majoritate a ”pricepuților” nu are nici cea mai vagă idee de originile acestor muzici, de tradiția, de motivațiile reale și de impactul acestora asupra evoluției sociale și civice. O și mai mare majoritate nu a fost niciodată pe meleagurile de origini ai acestora și nu a avut contact direct cu cei ce o practică… ”pricepuții” comit o farsă cînd „povestesc„ ceva – de obicei la un pahar de vorbă – despre care doar din auzite au aflat cîte ceva… astfel distorsionează – imoral și lipsit de etică – realitatea. Doar foarte puțini dintre noi am trăit autenticul acestor muzici din prima mână… Dacă mă gîndesc bine, o parte a omenirii a mai avut o astfel de experiență – la o scară mult mai mare, evident – cînd și-a clădit un întreg sistem dogmatic bazat pe poveștile folclorizate ale unor evenimente care se întîmplaseră cu 2 milenii în urmă… atunci, acolo în Sion… Dar creduli au fost, sunt și vor fi pînă la sfîrșitul timpulrilor…

Știm foarte bine, că în epoca comunistă s-au adunat colecții fabuloase de cărți, filme, discuri, benzi de magnetofon, reviste în casele intelectualității și a celor care nu se identificau cu valorile propagate de regimul odios. Este cunoscut faptul, că în diverse puncte ale țării erau locuri preferate de întîlnire a celor care încercau să trăiască după valorile libertăților închipuite și să-și manifeste disocierea socială și uneori chiar ideologică. Astfel de locuri erau la Lacul Sf. Ana, la Sibiu în timpul Festivalului de Jazz, la Costinești, la 2 Mai, la Sovata, în cabana de la Bîlea Lac, în Băile Felix, la Oradea în cadrul Cercurilor literare (”Ady” și ”Iosif Vulcan”), în București în Club A – în mod cert erau mult mai multe puncte de întîlnire de acest gen, eu le-am enumerat doar pe acelea unde am fost și m-am implicat… S-au format mici comunități, s-au legat prietenii, amiciții, chiar relații de dragoste de durată…

Ca în orice comunitate evolutivă au apărut printre noi oportuniștii și evident securiștii turnători… știu asta din dosarul meu de urmărit, care avea numele de cod ”Vandalul” – așa m-au denumit autoritățile între 1986 și 1989, timp în care am fost îndeaproape și atent monitorizat de securitate. Unii dintre filatorii mei sunt încă activi și în momentul în care scriu acest text (iulie 2016)… poate unii dintre ei sunt infiltrați chiar în show business. Nu m-ar mira, ținînd cont de blocajele inexplicabile de care încă mă mai lovesc… pare-se că nu se va termina niciodată corvoada aceasta jenantă și nedemnă…

IMG_2810

Romanian Guitar All Stars_2016 – Manic Depression

This is our way to honour and salute our friends and fellows from Wroclaw, Poland, greeting the 2016 Thanks Jimi Festival.

This is NOT a multitrack recording! We employed four Rode NT5 omnidirectional microphones for the purpose of matter, in order to capture the natural ambiance of the room.

The sitting order of partaking artist, counter clock wise from the drum set is:

Titi Herescu – drums
Virgil Popescu – bass
Nicu Patoi – guitar
Alberto Bolocan – guitar
AG Weinberger – guitar

This footage took place at Sysound Studio in Bucharest on April 17, 2016 – by the curtesy of sound engineer extraordinaire, Mihai Pop.

Filmed and edited by Rock House Events – by the curtesy of Cristian Radu Nema and Michi Bianca.

Thank you guys for helping us sharing this wonderful experience!

Decalogul lui Weinberger

1. Numărul amplificatoarelor și a chitărilor tale nu te îndreptățește să te recunosc neapărat colegul meu de breaslă. Pentru asta trebuie să sclipești mai mult ca mine…

2. Eu m-am născut deja ’făcut’ pentru ceea ce am devenit…

3. Contestatarii mei sunt depășiți și frustrați de multe aspecte… Ei văd în mine exact ceea ce ei nu vor putea deveni niciodată…

4. Om însurat nu poate cînta rock’n roll… Dar un rock’n roll player poate să facă să funcționeze orice căsnicie… inclusiv a sa proprie…

5. În America fiecare acord cîntat la chitară capătă cu totul alt sens…

6. Un minoritar nu are nevoie de majoritari să-și desăvîrșească chemarea, doar majoritarii au nevoie de minoritari să-și poată îndeplini milostia mult râvnită și autodestulatoare… It’s good to be a Gringo…

7. Actul alegerii este în același timp actul excluderii… Cînd te decizi să alegi ceva în viață te excluzi din celelalte instant…

8. Totuși nu pot trăi liber așa cum îmi doresc, pentru că mă lovesc de mentalitatea de servitute și de slugărnicie a femeilor crescute și educate din și prin frică… Dar le iubesc totuși… cu altceva nu mă pot împreuna…

9. Cînd mă vezi sau mă auzi ‘you’ll get what you see’… done deal.

10. De ce te irosești tînjind după cărțile tale din trecut
cînd ai putea să-ți scrii deja cărțile pentru viitor?

Bonus: Cei care stau prin Mall-uri se numesc molii…

IMG_0945

Exist din convingere – gînduri pentru mai tinerii mei colegi

Exist din convingere… Conținutul vieții mele nu este suma părerilor altora, ci mai degrabă asumarea și aplicarea convingerilor mele întocmai… Prin asta sunt eu suveran și liber… Sunt un ’self made man’, eu m-am născut deja ’făcut’ pentru ceea ce am devenit…

Detest impostura ticăloasă a multora prin pretenția de a avea vreun impact asupra cărora își expun părerile… Spațiul trebuie să rămînă larg și liber… prerogativul existenței – la urma urmei – este responsabilitatea fiecăruia dintre noi…
Așadar intenția de a influența, sau de a impune nu mai are nici un rost.

Întîlnesc frecvent persoane – mai mult sau mai puțin calificate, care încearcă să-și etaleze priceperea, sau legătura cu domeniul în care activez eu de mai bine de 35 de ani. De multe ori se trece limita de ’fan entuziast’, iar această etalare devine facilă, ridicolă și lipsită de orice respect. La urma urmei suntem datori să ne întrebăm, în ce calitate se emit judecăți de valoare, de fapt?

De cîțiva ani trăiesc și absorb cu o sete demnă și tinerească viața studențească, fiind un conștiincios și performant bursier al UNMB. Experiența profesională și de viață – nu pomenesc de reputație sau faimă, mă pune într-o poziție oarecum ingrată în raport cu colegii studenți, dar și cu unele dintre cadrele didactice de la JMU – mai mult asociate decît titulare – care de-a lungul anilor mi-au fost angajați într-o măsură sau alta, în diferitele formule de concert pe care le-am condus.

Mă încearcă o oarecare dezămagire și dezgust, văzând cît de mult se diluează demnitatea profesiei mele alese… Se încurajează mai degrabă un soi de abilitate de asociere promiscuă cu factorii dubioși de exploatare a talentului… Nu mă mir, cunoscîndu-le aspirațiile ieftine și mentalitatea servilă ai acestor cadre asociate – căci mulți dintre ei vin din mediul ‘prestației serviciilor de divertisment’, iar mai noul lor statut social îi depășește din multe puncte de vedere, mai ales uman și artistic… Numai la așa ceva nu m-aș fi așteptat într-un mediu academic cu pretenții…

Eu nu mai pot fi afectat de aceste delăsări facile – sunt de prea mult timp în tranșeele acestei meserii în prima linie. Dar sunt alarmat și întristat de ’evoluția’ colegilor mei studenți tineri și nepregătiți pentru duritatea meseriei de artist interpret sau de pedagog/compozitor/muzicolog. Ce veți face cînd veți fi mari, dragilor? În ce fel de sistem veți exista, în ce fel de infrastructură veți funcționa după terminarea școlii? Chiar credeți că lumea va cădea în genunchi în fața voastră după ce terminați examenul de licență sau de master? Doar pentru că apăreți pe scena unor așa zise cluburi, sau a unor festivaluri de gen, sau în facilele talent show-uri televizate, nu vă dau dreptul pentru a vă purta nasul pe sus… sunteți încă niște ’big nobodies’… și așa veți rămîne mult timp de acum înainte. Locurile faimei și a credibilității sunt greu de ocupat.

Totuși, să nu uităm, că există o enormă diferență dintre ’prestatorul de servicii muzicale’ și ’artistul de afiș’… cele două forme existențiale se află într-un antagonism etic, estetic, artistic, filosofic dar și moral. Dacă vrei să devii coleg cu mine și să fii luat în serios, atunci va trebui să alegi între aceste două opțiuni… A treia opțiune nu există… Este adevărat că statutul de ’artist de afiș’ este destinat doar pentru cei care – pe lîngă talent și portofoliu – posedă resurse existențiale și au capacitatea să nu se abată de la crezul lor artistic/estetic. Nu poți pretinde că faci artă dacă cînți doar pentru a-ți plăti facturile… evident că meseria de prestator de servicii muzicale este frumoasă și grea… de multe ori cei din partea asta a breslei o duc mult mai bine, pentru că au venituri dese și relativ sigure… cîntînd într-un cover band – să zicem, nu este o formă de artă… dar îți plătește facturile măcar.

Business-ul nu vă vrea!!! Poate chiar asta este motivul atmosferei tensionate din școală, poate tocmai din această cauză sunteți ’încurajați’ să vînați doar notele de trecere, uitînd complet de măreția cîntării eliberate – așa cum doar unora li s-a dat să simtă.

Codul vostru etic și de valori – dacă există, bineînțeles – este alterat și compromis… nu din vina voastră… așa ați fost învătați, din păcate… să nu fiți în stare să vă creați accesul la informațiile reale, care vă dau șansa către desăvîrșirea pe care ați visat-o cînd ați ales această cale de disociere de la mediocritatea socială…

Voi meritați mult mai mult de asta!!!

Dacă aveți talent în voi și o credință în visurile voastre atunci va trebui să vă reevaluați drastic opțiunile și posibilitățile. Trebuie să vă asumați gestionarea și aplicarea corectă a firescului din voi. În marea ei majoritate, breasla noastră și-a pierdut reverența pentru motivul principal al existenței mult visate, din păcate… La noi conținutul a ajuns pe un plan secundar… Exploatarea talentului s-a ticăloșit și s-a corupt… Iar prin asta se compromite însăși etica fundamentală a întregului țesut artistic luminat. Trăim vremuri nemaiîntîlnite în istorie – din toate punctele de vedere. Limbajul nostru specific s-a ‘democratizat’ și a devenit accesibil tuturor, fără vreun proces prealabil de inițiere selectivă… Competiția este pe față… acum se relevă capacitatea fiecăruia de a demonstra adevărata sa valoare – pe care o dă de fapt Măria Sa, Publicul! Nu-i așa?

Mult succes în carieră…

03 Mighty Business Album Release Adrian Coleasa

Fly Over Me

În decembrie 2015 s-au împlinit 20 de ani de la filmarea primului meu video… Ce mîndru și împlinit mă simțeam… Cîntecul Fly Over Me este un extras de pe primul meu album ‘Good Morning, Mr. Blues!’- înregistrat și finalizat în 1994, dar – după o dispută juridică și etică cu un trust profesionist de media din acea vreme – a apărut abia în 1996… Pe acest track o puteți auzi pe inegalabila Anca Parghel, cu acele armonii vizionare vocale, care se aud în cor. Se aud acolo 4 voci ale ei și 3 voci ale mele. La bas era Mugurel Vrabete, iar la percuție Florin Ionescu. Înregistrările au fost făcute în studioul Migas Real, cu Adi Ordean la pupitrul de mixaj… Probabil voi avea ocazia într-un viitor apropiat să scriu despre întîmplarea aceasta pe cît de bizară pe atît de romantică…

Această filmare a fost facută în podul Antenei 1, de o echipă tînără și plin de entuziasm, condusă de Sergiu Mihalcea. Era început de decembrie, foarte frig și umed… Rezultatul a fost cu mult ahead of times.

Din păcate am foarte rareori ocazia să cînt piesa aceasta superbă în concerte… dar poate mă gîndesc la o adaptare pentru condițiile mele de acum…

Vizionare plăcută!

 

Le Fier Dindon

Look around your courtyard… Gotta see that proud turkey walking around, just as the entire Universe would belong to him… Such an entertaining sport… ridiculously funny and aesthetically challenged… This piano piece has been written about this particular specimen… Enjoy !

 

Le Fier Dindon – sheet