Criticabilitatea

Oare ce rost are un critic de film sau de teatru, un critic literar sau muzical? Care sunt criteriile acceptate și cultivate de creatorii și receptorii operelor, pe care ar trebui să se bazeze descrierile și observațiile celor care nu produc valoare în mod direct, doar o critică?

Cît de mult amestecă un critic convingerile și gusturile proprii cu o tentativă de adevăr universal acceptat și practicat de-a lungul timpului?

De ce este nevoie de critică de fapt?

Ce se poate, ce trebuie și ce nu are voie să fie criticat?

Care sunt pilonii fundamentali pe care se clădește discursul uman de la Creație încoace?

De ce sunt oare criticii finanțați din banii publici?

Majoritatea criticilor sunt mult mai mîndri de cunoștințele lexicale din propriile creiere decît de emoția onorantă de a fi în preajma celor care îi servesc tocmai motivul existenței. Ce situație bizară și caraghioasă…

Astfel subiectivismul lor consumat pe banii publici poate să influențeze mental și emoțional… iar cei cu viziuni și tendințe spre viitor trebuie să intre în hora de compromisuri și de servitudine – altfel vor fi dați la o parte…

Cum ar fi dacă criticii ar funcționa pe bani privați și s-ar supune competiției bazată pe cerere și ofertă?

Dar încă cîte și cîte întrebări aș putea emite care, probabil
nu-și vor primi răspunsul niciodată…

Altceva nu prea a mai rămas de făcut… așadar criticați, criticați, criticați… vă stă bine…

Criticabilitatea