Hamsa

by AG Weinberger

Respiră adînc… și citește cu atenție! Scriu aceste cuvinte în numele tău și pentru tine… Eu sunt tu și tu ești eu… Prin urmare textul următor ar trebui să fie rostit și asumat de tine…  acest exercițiu funcționează, crede-mă. Așadar, trage aer în piept, concentrează-te, zîmbește și … shoot…

Îmi privesc filmul vieții cum se derulează în fața mea, așa dintr-o dată, neașteptat și nesperat de clar… nu mă gîndeam că voi fi pus într-o asemenea situație să-mi cer iertare așa, în intimitatea mea …

– Așadar promit solemn și nesilit de nimeni că nu mă voi mai lăsa păcălit de acum încolo niciodată și nu voi lăsa ca speranțele, visele și frustrările mele să fie batjocorite de impostori neaveniți și diletanți.

– Nu voi mai comite fraude și violări psihologice sau morale, nu voi împrăștia informații greșite și tendențioase, nu voi mai folosi formele diminutive a substantivelor și nu mă voi descălța niciodată cînd mă voi duce în vizită.

– Îmi voi recunoaște și îmi voi asuma întocmai greșelile făcute, nu voi mai căuta celebrul țap ispășitor pe care să-mi deturnez vinovăția.

– Nu voi accepta niciodată invitațiile de figurant la emisiunile stupide de divertisment și voi crede în adevărul rostit de Petre Țuțea potrivit căruia Biblia nu s-a scris la Ploiești!…

– Totodată prin prezenta îmi declar dorința de a adera la Rețeaua Internațională A Justițiarilor Cu Tarte și mă voi supune fără ezitare modului de pedepsire a prostiei, adică voi arunca cu mare drag și voie bună tartele și plăcintele din dotare în moaca celor condamnați. Așa să mă ajute vocația și așa să mi se inmoaie nasul.

Nu uita legămîntul acesta!!!

Image

 

Hamsa – explicație