Singular AG

personal and private

Cu ‘Mighty Business’ în jurul lumii

In noiembrie 2015 a apărut albumul ‘Mighty Business’ – o selecție dintr-un concert de-al meu încă de prin 2009, de la Hard Rock Cafe din București. Cu toate că este un material vechi – nici măcar formația care m-a acompaniat nu mai este același – totuși, printr-o gestionare corectă și profesionistă a potențialului de marketing albumul pătrunde din ce în ce mai mult în circuitul mondial de radiouri/podcast-uri/blog-uri care se ocupă de Blues Music. Este un fapt îmbucurător și onorant…

Succesul acestui album se mai poate urmări prin recenziile extraordinare din jurul lumii, scrise de jurnaliști muzicali cu o vechime și experiență considerabilă.

Mă întreb pe bună dreptate, oare de ce nu s-a scris nimic despre ‘Mighty Business’ în presa  de specialitate din România? Din fericire mass media domestică nu duce lipsă de publicații online, bloguri, podcast-uri, rubrici muzicale prin cotidiene sau reviste… Cu toate că am trimis la majoritatea celor care comentează fenomenul muzical în țara mea, nu a scris sau nici măcar nu a pomenit aproape nimeni – dintre cei ce se consideră jurnaliști muzical – despre ‘Mighty Business’ – cu excepția lui Iulian Ignat de la Formula AS și Andrei Partoș într-una din emisiunile lui de la Radio Actualități …

Este oare abandon? Sau poate prejudecată… sau chiar răutate? Sau poate pur și simplu indolență? Hm… pentru mine răspunsul este clar de vreo 35 de ani deja… se pare că nu este ușor să exist în vîrful conjucturii pe care l-am creat… mă mai și cheamă cum mă cheamă…

Recenzii Mighty Business – pentru vizualizarea recenziilor faceți clikc pe link-urilel din text – vă vor direcționa automat la recenzia dorită

Mighty Business_Cover 1

Preambulul frustrării

În spațiul nostru geo-social-istoric există o multitudine de concepții naive și greșite despre Blues și Jazz. Aceste muzici generează închipuiri, frustrări și complexe în rîndurile celor care dintr-o nevoie egocentristă doresc să-și declare disocierea de o lume în care nu se simt în largul lor. Nu este nimic de condamnat în asta – dacă citești acest text, probabil te simți parte cumva din această categorie, sau ești înrudit într-un fel sau altul cu aceasta…

Marea majoritate a ”pricepuților” nu are nici cea mai vagă idee de originile acestor muzici, de tradiția, de motivațiile reale și de impactul acestora asupra evoluției sociale și civice. O și mai mare majoritate nu a fost niciodată pe meleagurile de origini ai acestora și nu a avut contact direct cu cei ce o practică… ”pricepuții” comit o farsă cînd „povestesc„ ceva – de obicei la un pahar de vorbă – despre care doar din auzite au aflat cîte ceva… astfel distorsionează – imoral și lipsit de etică – realitatea. Doar foarte puțini dintre noi am trăit autenticul acestor muzici din prima mână… Dacă mă gîndesc bine, o parte a omenirii a mai avut o astfel de experiență – la o scară mult mai mare, evident – cînd și-a clădit un întreg sistem dogmatic bazat pe poveștile folclorizate ale unor evenimente care se întîmplaseră cu 2 milenii în urmă… atunci, acolo în Sion… Dar creduli au fost, sunt și vor fi pînă la sfîrșitul timpulrilor…

Știm foarte bine, că în epoca comunistă s-au adunat colecții fabuloase de cărți, filme, discuri, benzi de magnetofon, reviste în casele intelectualității și a celor care nu se identificau cu valorile propagate de regimul odios. Este cunoscut faptul, că în diverse puncte ale țării erau locuri preferate de întîlnire a celor care încercau să trăiască după valorile libertăților închipuite și să-și manifeste disocierea socială și uneori chiar ideologică. Astfel de locuri erau la Lacul Sf. Ana, la Sibiu în timpul Festivalului de Jazz, la Costinești, la 2 Mai, la Sovata, în cabana de la Bîlea Lac, în Băile Felix, la Oradea în cadrul Cercurilor literare (”Ady” și ”Iosif Vulcan”), în București în Club A – în mod cert erau mult mai multe puncte de întîlnire de acest gen, eu le-am enumerat doar pe acelea unde am fost și m-am implicat… S-au format mici comunități, s-au legat prietenii, amiciții, chiar relații de dragoste de durată…

Ca în orice comunitate evolutivă au apărut printre noi oportuniștii și evident securiștii turnători… știu asta din dosarul meu de urmărit, care avea numele de cod ”Vandalul” – așa m-au denumit autoritățile între 1986 și 1989, timp în care am fost îndeaproape și atent monitorizat de securitate. Unii dintre filatorii mei sunt încă activi și în momentul în care scriu acest text (iulie 2016)… poate unii dintre ei sunt infiltrați chiar în show business. Nu m-ar mira, ținînd cont de blocajele inexplicabile de care încă mă mai lovesc… pare-se că nu se va termina niciodată corvoada aceasta jenantă și nedemnă…

IMG_2810

Romanian Guitar All Stars_2016 – Manic Depression

This is our way to honour and salute our friends and fellows from Wroclaw, Poland, greeting the 2016 Thanks Jimi Festival.

This is NOT a multitrack recording! We employed four Rode NT5 omnidirectional microphones for the purpose of matter, in order to capture the natural ambiance of the room.

The sitting order of partaking artist, counter clock wise from the drum set is:

Titi Herescu – drums
Virgil Popescu – bass
Nicu Patoi – guitar
Alberto Bolocan – guitar
AG Weinberger – guitar

This footage took place at Sysound Studio in Bucharest on April 17, 2016 – by the curtesy of sound engineer extraordinaire, Mihai Pop.

Filmed and edited by Rock House Events – by the curtesy of Cristian Radu Nema and Michi Bianca.

Thank you guys for helping us sharing this wonderful experience!

Decalogul lui Weinberger

1. Numărul amplificatoarelor și a chitărilor tale nu te îndreptățește să te recunosc neapărat colegul meu de breaslă. Pentru asta trebuie să sclipești mai mult ca mine…

2. Eu m-am născut deja ’făcut’ pentru ceea ce am devenit…

3. Contestatarii mei sunt depășiți și frustrați de multe aspecte… Ei văd în mine exact ceea ce ei nu vor putea deveni niciodată…

4. Om însurat nu poate cînta rock’n roll… Dar un rock’n roll player poate să facă să funcționeze orice căsnicie… inclusiv a sa proprie…

5. În America fiecare acord cîntat la chitară capătă cu totul alt sens…

6. Un minoritar nu are nevoie de majoritari să-și desăvîrșească chemarea, doar majoritarii au nevoie de minoritari să-și poată îndeplini milostia mult râvnită și autodestulatoare… It’s good to be a Gringo…

7. Actul alegerii este în același timp actul excluderii… Cînd te decizi să alegi ceva în viață te excluzi din celelalte instant…

8. Totuși nu pot trăi liber așa cum îmi doresc, pentru că mă lovesc de mentalitatea de servitute și de slugărnicie a femeilor crescute și educate din și prin frică… Dar le iubesc totuși… cu altceva nu mă pot împreuna…

9. Cînd mă vezi sau mă auzi ‘you’ll get what you see’… done deal.

10. De ce te irosești tînjind după cărțile tale din trecut
cînd ai putea să-ți scrii deja cărțile pentru viitor?

Bonus: Cei care stau prin Mall-uri se numesc molii…

IMG_0945

Exist din convingere – gînduri pentru mai tinerii mei colegi

Exist din convingere… Conținutul vieții mele nu este suma părerilor altora, ci mai degrabă asumarea și aplicarea convingerilor mele întocmai… Prin asta sunt eu suveran și liber… Sunt un ’self made man’, eu m-am născut deja ’făcut’ pentru ceea ce am devenit…

Detest impostura ticăloasă a multora prin pretenția de a avea vreun impact asupra cărora își expun părerile… Spațiul trebuie să rămînă larg și liber… prerogativul existenței – la urma urmei – este responsabilitatea fiecăruia dintre noi…
Așadar intenția de a influența, sau de a impune nu mai are nici un rost.

Întîlnesc frecvent persoane – mai mult sau mai puțin calificate, care încearcă să-și etaleze priceperea, sau legătura cu domeniul în care activez eu de mai bine de 35 de ani. De multe ori se trece limita de ’fan entuziast’, iar această etalare devine facilă, ridicolă și lipsită de orice respect. La urma urmei suntem datori să ne întrebăm, în ce calitate se emit judecăți de valoare, de fapt?

De cîțiva ani trăiesc și absorb cu o sete demnă și tinerească viața studențească, fiind un conștiincios și performant bursier al UNMB. Experiența profesională și de viață – nu pomenesc de reputație sau faimă, mă pune într-o poziție oarecum ingrată în raport cu colegii studenți, dar și cu unele dintre cadrele didactice de la JMU – mai mult asociate decît titulare – care de-a lungul anilor mi-au fost angajați într-o măsură sau alta, în diferitele formule de concert pe care le-am condus.

Mă încearcă o oarecare dezămagire și dezgust, văzând cît de mult se diluează demnitatea profesiei mele alese… Se încurajează mai degrabă un soi de abilitate de asociere promiscuă cu factorii dubioși de exploatare a talentului… Nu mă mir, cunoscîndu-le aspirațiile ieftine și mentalitatea servilă ai acestor cadre asociate – căci mulți dintre ei vin din mediul ‘prestației serviciilor de divertisment’, iar mai noul lor statut social îi depășește din multe puncte de vedere, mai ales uman și artistic… Numai la așa ceva nu m-aș fi așteptat într-un mediu academic cu pretenții…

Eu nu mai pot fi afectat de aceste delăsări facile – sunt de prea mult timp în tranșeele acestei meserii în prima linie. Dar sunt alarmat și întristat de ’evoluția’ colegilor mei studenți tineri și nepregătiți pentru duritatea meseriei de artist interpret sau de pedagog/compozitor/muzicolog. Ce veți face cînd veți fi mari, dragilor? În ce fel de sistem veți exista, în ce fel de infrastructură veți funcționa după terminarea școlii? Chiar credeți că lumea va cădea în genunchi în fața voastră după ce terminați examenul de licență sau de master? Doar pentru că apăreți pe scena unor așa zise cluburi, sau a unor festivaluri de gen, sau în facilele talent show-uri televizate, nu vă dau dreptul pentru a vă purta nasul pe sus… sunteți încă niște ’big nobodies’… și așa veți rămîne mult timp de acum înainte. Locurile faimei și a credibilității sunt greu de ocupat.

Totuși, să nu uităm, că există o enormă diferență dintre ’prestatorul de servicii muzicale’ și ’artistul de afiș’… cele două forme existențiale se află într-un antagonism etic, estetic, artistic, filosofic dar și moral. Dacă vrei să devii coleg cu mine și să fii luat în serios, atunci va trebui să alegi între aceste două opțiuni… A treia opțiune nu există… Este adevărat că statutul de ’artist de afiș’ este destinat doar pentru cei care – pe lîngă talent și portofoliu – posedă resurse existențiale și au capacitatea să nu se abată de la crezul lor artistic/estetic. Nu poți pretinde că faci artă dacă cînți doar pentru a-ți plăti facturile… evident că meseria de prestator de servicii muzicale este frumoasă și grea… de multe ori cei din partea asta a breslei o duc mult mai bine, pentru că au venituri dese și relativ sigure… cîntînd într-un cover band – să zicem, nu este o formă de artă… dar îți plătește facturile măcar.

Business-ul nu vă vrea!!! Poate chiar asta este motivul atmosferei tensionate din școală, poate tocmai din această cauză sunteți ’încurajați’ să vînați doar notele de trecere, uitînd complet de măreția cîntării eliberate – așa cum doar unora li s-a dat să simtă.

Codul vostru etic și de valori – dacă există, bineînțeles – este alterat și compromis… nu din vina voastră… așa ați fost învătați, din păcate… să nu fiți în stare să vă creați accesul la informațiile reale, care vă dau șansa către desăvîrșirea pe care ați visat-o cînd ați ales această cale de disociere de la mediocritatea socială…

Voi meritați mult mai mult de asta!!!

Dacă aveți talent în voi și o credință în visurile voastre atunci va trebui să vă reevaluați drastic opțiunile și posibilitățile. Trebuie să vă asumați gestionarea și aplicarea corectă a firescului din voi. În marea ei majoritate, breasla noastră și-a pierdut reverența pentru motivul principal al existenței mult visate, din păcate… La noi conținutul a ajuns pe un plan secundar… Exploatarea talentului s-a ticăloșit și s-a corupt… Iar prin asta se compromite însăși etica fundamentală a întregului țesut artistic luminat. Trăim vremuri nemaiîntîlnite în istorie – din toate punctele de vedere. Limbajul nostru specific s-a ‘democratizat’ și a devenit accesibil tuturor, fără vreun proces prealabil de inițiere selectivă… Competiția este pe față… acum se relevă capacitatea fiecăruia de a demonstra adevărata sa valoare – pe care o dă de fapt Măria Sa, Publicul! Nu-i așa?

Mult succes în carieră…

03 Mighty Business Album Release Adrian Coleasa

Fly Over Me

În decembrie 2015 s-au împlinit 20 de ani de la filmarea primului meu video… Ce mîndru și împlinit mă simțeam… Cîntecul Fly Over Me este un extras de pe primul meu album ‘Good Morning, Mr. Blues!’- înregistrat și finalizat în 1994, dar – după o dispută juridică și etică cu un trust profesionist de media din acea vreme – a apărut abia în 1996… Pe acest track o puteți auzi pe inegalabila Anca Parghel, cu acele armonii vizionare vocale, care se aud în cor. Se aud acolo 4 voci ale ei și 3 voci ale mele. La bas era Mugurel Vrabete, iar la percuție Florin Ionescu. Înregistrările au fost făcute în studioul Migas Real, cu Adi Ordean la pupitrul de mixaj… Probabil voi avea ocazia într-un viitor apropiat să scriu despre întîmplarea aceasta pe cît de bizară pe atît de romantică…

Această filmare a fost facută în podul Antenei 1, de o echipă tînără și plin de entuziasm, condusă de Sergiu Mihalcea. Era început de decembrie, foarte frig și umed… Rezultatul a fost cu mult ahead of times.

Din păcate am foarte rareori ocazia să cînt piesa aceasta superbă în concerte… dar poate mă gîndesc la o adaptare pentru condițiile mele de acum…

Vizionare plăcută!

 

Le Fier Dindon

Look around your courtyard… Gotta see that proud turkey walking around, just as the entire Universe would belong to him… Such an entertaining sport… ridiculously funny and aesthetically challenged… This piano piece has been written about this particular specimen… Enjoy !

 

Le Fier Dindon – sheet

Woodworm 5

The frustrated awakening of the little woodworm trapped inside grandma’s wardrobe… and all this right before serving the morning tea… and now hush you… just listen… the wood is singing !

Woodworm 5 – the sheet

Woodworm 5 on Soundcloud

 

© Copyright 2007 Corbis Corporation

 

Căsnicia reloaded

Au trecut oare acele vremuri cînd familia încă era celula de bază a societății? Sună așa de proletcultist asta, nu?

Gîndește-te un pic, oare ce l-a determinat pe om de-a lungul evoluției sale
să-și unească existența de o altă ființă? Oare de ce avem nevoie să trăim cu cineva și să ne refuzăm starea și existența de Paradis? O fi doar nevoia evitării ridicolului în societatea de după secolul al 16-lea, cînd a apărut ‘certificatul de căsătorie’? Sau este vorba de o asociere economică – vezi moda eficientă a nunților cu mulți invitați? Sau este doar o nevoie socială ‘de bine’ – nu cumva să se arate cu degetul spre tine după o anumită vîrstă… Sau poate este vorba doar de o comoditate cu pretenții oarecare? Va să zică cînd vei fi bătrân să aibă cine să-ți dea un pahar cu apă… Oare de asta se fac copii în popor?

Am crescut într-o familie destrămată… cînd aveam 10 ani am experimentat șocul divorțului părinților mei… Nu prea m-a interesat atunci acest aspect. Amândoi încercau să-mi ’cumpere’ simpatia și cuvîntul în fața judecătorului la proces. Deja atunci mi s-a făcut scîrbă de parșivitatea ieftină din jur… Din acel moment – în mod instinctiv, am refuzat orice sfat sau ’învățătură’ venită de la părinți… M-am aruncat deplin în plăcerea descoperirii conștientizării sinelui… Eram singur și puternic… Am citit și am ascultat mult, căutam compania unor oameni interesanți – poeți, actori, guru, femei… unii alcoolici, alții schizofreni, iar alții resemnați și cabotini. Lume colorată, decadentă și neputiincioasă în acele vremuri, dar cu aceea sclipire a libertății atît de tipică unui oraș de graniță cu nostalgia civilizației habsburgice.

A început procesul de eliberare pentru mine. Le mulțumesc acum… părinților. Dar în afară de iubirea biblică altceva nu pot să le ofer…Respectul se dobîndește…asta le spun și copiilor mei.

Totuși nu pot trăi liber așa cum îmi doresc, pentru că mă lovesc de mentalitatea de servitute și de slugărnicie a femeilor crescute și educate din și prin frică… Cu toate că ele emit pretenția de a fi tratate în mod egal cu bărbații (militez pentru asta, eu însumi fiind un feminist convins), dar dintr-un motiv ciudat se bazează pe un amestec bizar de norme de politețe cu proiecția iluziei unei viziuni de divă fatală cu care sunt păcălite de părinții lor neajunși și epavați emoțional. Marea majoritate a femeilor al prezentului sunt produse de kitsch fără perspectiva unui matriarharism firesc, după care tînjește de fapt bărbatul modern. Păcat…

Eu sunt în avantgarda emoțională bazîndu-mă pe principiile patriarhilor pre biblice. Consider că atunci era cea mai echilibrată perioadă a societății umane.

Sunt oare eu inadaptabil sau pur și simplu sunt sortit pentru a fi pilonul avantgardei retrograde răsplătit cu datoria plăcerii?

Nu mai cred nimic și în nimeni… în afară de Dietatea Supremă și de mine. Doar eu însumi mi-am rămas să-mi plîng pe umeri. Măcar e cel mai onest așa…

 

Fat-Shame-Yourself

Interviu Gringo